Saptamana 17

Acum sunteti total pregatita pentru orice situatie legata de sarcina si probabil ca singurele care va iau prin surprindere sunt miscarile copilului, pe care, chiar daca nu le resimtiti foarte puternic, va ridica moralul foarte mult. Femeile care au mai fost insarcinate nu trebuie sa compare sarcinile. Fiecare este unica, asa cum fiecare copil este unic.

Ce se intampla

Bebelusul are acum cam 150 de gr si cca 17 cm lungime. Cordonul ombilical, legatura sa vitala cu placenta, devine mai puternic, se ingroasa si se lungeste pe masura ce saptamanile trec, transportand sange si nutrienti catre copil. Simtul auzului, la copil, devine din ce in ce mai dezvoltat iar urechile se aseaza in pozitie definitiva, urechea interna fiind deja formata. Copilul dezvolta tesut adipos care ajuta la reglarea temperaturii corpului. Acum fatul are trasaturi caracteristice si incepe sa isi tina capul din ce in ce mai drept. De acum corpul si membrele copilului au devenit mai lungi decat capul, dand proportie micutului trup. Fatului ii apar ‘pernite’ pe varfurile degetelor de la maini si picioare; la aceasta varsta are deja si amprente. Ochii sunt bine dezvoltati dar raman inchisi. Materiile excretate au consistenta unei substante negre vascoase iar daca fatul este baiat, incepe sa se dezvolte si prostata. Scheletul s-a transformat din cartilaj in os, dar el ramane inca flexibil pana dupa nastere. In jurul copilului incepe sa se formeze un strat protector numit vermix. Acum fatul cantareste mai mult decat placenta iar zgomotele puternice pot sa il sperie. Placenta, care asigura oxigen, nutrienti si elimina reziduurile, creste pentru a se putea adapta nevoilor copilului. Cu o grosime mai mare de 2.5 cm, ea contine mii de vase de sange care fac schimbul de nutrienti si oxigen intre corpul dumneavoastra si al copilului. In interiorul sau in afara uterului, bebelusii sunt niste creaturi foarte jucause; si al dumneavoastra probabil ca a descoperit prima sa jucarie: cordonul ombilical – pe care adora sa-l traga si sa-l impinga. Uneori se intampla sa-l stranga atat de tare, incat sa impiedice oxigenul sa treaca prin el, dar nu va ingrijorati – nu este capabil sa-l stranga un timp indelungat astfel incat sa-si provoace vreun rau. Sistemul circulator si tractul urinar functioneaza ‘la capacitate maxima’.

Cum va simtiti

Abdomenul creste in dimensiuni si datorita acestui fapt, celelalte organe interne sunt obligate sa se mute pentru a face loc uterului si copilului. Acesta incepe sa impinga intestinele, mai intai in sus si apoi intr-o parte. Este posibil sa va simtiti ametita sau chiar sa aveti stari de lesin mai ales daca sunteti predispusa la caderi de tensiune; in acest caz trebuie sa va asezati si sa ridicati picioarele sprijinindu-le pe o perna. Consumul de gustari sanatoase intre mese, cum ar fi fructele uscate sau sucurile naturale, s-ar putea sa va ajute. Pentru unele femei pot aparea dureri periodice la picioare, ale nervului sciatic, dureri ce pot ajunge sa fie aproape de nesuportat. Nervul sciatic este cel mai mare nerv din corp si ajunge pe sub uter pana in josul piciorului. Cauza durerii poate avea legatura cu cresterea in greutate a uterului, acesta apasand direct pe nerv; singura solutie de a evita durerile este ca femeia sa nu stea prea mult timp intr-o singura pozitie, de ajutor fiind si cateva perne puse sub picioare pe timpul somnului. Secretiile corpului cresc in cantitate datorita fluxului crescut de sange: transpiratia, secretiile nazale, scurgerile vaginale, etc. Totusi nu este nevoie sa va alarmati deoarece toate aceste simptome vor disparea dupa nastere. Nasul poate sa fie infundat si puteti avea sangerari nazale, tot datorita fluxului crescut de sange din organism. Parul vi se cam ingrasa. Progesteronul leneveste tubul digestiv, constipatia fiind o problema destul de frecventa in aceasta perioada. Hormonii trec printr-o perioada foarte jucausa – de aceea si apetitul pentru sex pe care s-ar putea sa il aveti. Nu trebuie sa va fie frica sa faceti sex. Daca dupa orgasm, aveti o senzatie de durere in burta sau de-a lungul coloanei, nu aveti de ce sa va ingrijorati. Aceasta durere este cauzata de deplasarea placentei in jurul muschilor si nervilor care o inconjoara. Nu este nimic anormal deci. S-ar putea ca in aceasta perioada visele sa va dea de furca. Aceasta se datoreaza partial faptului ca vi se intrerupe firul visului in cadrul ciclul REM al somnului atunci cand va treziti sa mergeti sa urinati, aveti o crampa musculara sau va miscati pentru a cauta o pozitie mai confortabila. Faptul ca va treziti in timpul somnului REM, va face sa va amintiti mai usor visele. Unii experti considera ca visele din timpul sarcinii simbolizeaza incantarea, frica, si preocuparea legate de schimbarile fizice si emotionale ce au loc. Din moment ce nu este nimic ce ar putea opri aceste vise nebunesti, incercati sa va amuzati pe socoteala lor.

Recomandari

Este bine sa va schimbati des pozitia cand stati in picioare dar si cand sunteti culcata in pat pentru a evita discomfortul si crampele. Pentru a va asigura de starea de sanatate a copilului dumneavoastra se pot efectua cateva teste simple si de rutina. Unele teste sunt facute o singura data in timp ce altele vor fi efectuate periodic pe toata perioada sarcinii. Testul Alfa-Feto-Proteinei si Testul Triplu sunt facute in genereral, intre a 15 a si a 17 a saptamana si sunt folosite pentru a descoperi eventualele anormalitati cromozomiale; ele mai pot indica si predispozitia la avort spontan sau nastere prematura. Ecografiile sunt importante intre a 10-a si a 20-a saptamana dar nefiind daunatoare copilului, ele se pot face si mult mai des. Sistemul de functionare al ecografelor foloseste ultrasunete de frecventa inalta pentru a crea o imagine interna a copilului. De curand tehnologia a evoluat asa ca imaginile pot sa fie acum vizualizate nu numai in 3D ci si in 4D dand informatii mult mai detaliate despre evolutia micutului. Amniocenteza este un test folosit pentru detectarea eventualelor defecte genetice pe care le-ar putea avea copilul. Este efectuata intre a 15 a si a 18 a saptamana de sarcina prin folosirea unui ac cu care se extrage lichid din sacul amniotic. Nivelul de acuratete al acestui tip de test este foarte ridicat dar exista anumite riscuri prenatale precum infectiile sau ranile aparute in timpul prelevarii probei de lichid amniotic si care poate duce la pierderea sarcinii.

Comentarii pentru Saptamana 17


Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Citește mai multe despre Odiseea sarcinii

  • In practica medicala, prima saptamana de sarcina se calculeaza incepand cu prima zi a ultimei menstruatii, desi conceptia inca nu a avut loc. Din aceasta zi incepe numararea celor ...

    Citește în continuare
  • Ovulul si sperma s-au intalnit si incepe o calatorie fascinanta de 7 - 10 zile inspre uter. Sarcina dumneavoastra este un zigot (oul fecundat), o colectie de celule care se divid r...

    Citește în continuare
  • Inca nu apare nici o modificare sesizabila, ba chiar s-ar putea sa se schiteze semnele unui sindrom premenstrual. Un test de sarcina simplu poate sa va ajute incepand cu a 12-a zi ...

    Citește în continuare